La aproape trei luni de când micuța Denisa Florentina s-a stins, multipla campioană trăiește la fel de intens drama suferită.
„E foarte greu să o iei de la capăt. Când cineva se duce așa, nu îți poți reveni repede. Îmi este dor de fetița mea, de tot ce am trăit împreună, de lupta noastră. Trebuie să fiu tare, dar e cumplit”, spune, cu voce tristă, Lavinia.
Pierderea fetiței ei, de numai patru ani și jumătate, diagnosticată încă de la naștere cu o boală rară a sistemului nervos, a lăsat urme imposibil de șters. Un stop cardio-respirator suferit de micuță a schimbat întreaga lume a Laviniei. „Nu-mi va trece niciodată. Ea va fi întotdeauna alături de mine, era viața mea”, spune fosta gimnastă cu durere. Aflată la Timișoara, „Milo” luptă să treacă peste cea mai grea încercare care i-a fost dată: „Nu știu ce voi face cu viața mea. Nu m-am gândit cum va fi în continuare. Sper ca timpul să mai închidă din răni și să mai uit de durere”.
Dubla campioană olimpică de la Barcelona, acum în vârstă de 32 de ani, primește periodic semnale din partea celor care o apreciază și o îndrăgesc, printre care se află și oameni din lumea sportului. „Prietenii, fostele colege de la lot mă sună tot timpul și mă întreabă ce mai fac. Gestul lor mă bucură și mă face să simt că nu sunt singură. Încerc să îmi găsesc liniștea, dar e greu să găsești un echilibru”, adaugă ea.
"Suntem alături de Lavinia și încercăm să o ajutăm cât putem. Vrem să-și găsească liniștea pentru că e un om deosebit, care merită tot ce e mai bun în viață" – Simona Amânar, nașa micuței Denisa
25 de medalii, dintre care 11 de aur, a cucerit Lavinia Miloșovici la JO, CM și CE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER